luni, 28 martie 2016

Costa da Caparica



La doar o aruncatura de piatra distanta de capitala Portugaliei, pe partea de sud a raului Tejo, se regaseste Costa da Caparica, zona lunga de coasta, cu plaje curate care se preteaza tuturor tipurilor de turisti, fie cei care sunt in cautarea distractiei, fie cei care isi doresc doar sa se relaxeze sub razele soarelui. Orasul Caparica este o zona simpla, dotata cu toate facilitatile necesare pentru o vacanta de vis, insa fiind in trecut un sat pescaresc, inca se pastreaza semne ale acestei activitati care a reprezentat pentru multi ani cea mai importanta sursa de venit in zona. 

Plajele
Costa de Caparica este cea mai apropiata destinatie de vacanta de Lisabona, astfel ca cei mai multi dintre turisti provin de aici in lunile estivale. Aici sunt gazduite numeroase restaurante cu specific si baruri, unde distractia tine pana dimineata, in timp ce in apropiere se afla dealurile unde este amplasata o manastire capucina din secolul al 16-lea. In ciuda faptului ca se afla in proximitatea orasului, plajele nu sunt foarte populate si nu au tendinta sa se aglomereze la fel ca alte zone similare precum Cascais. Vara un tren face numeroase opriri la 10 km de plaja, iar oceanul este popular in randul celor care practica sporturi acvatice precum surf.

Destinatii pentru familii
La mica distanta de sudul coastei se regaseste Lagoa da Albufeira, o zona excelenta pentru familiile cu copii, in ciuda faptului ca si aici se practica wind surfingul. In apropiere se afla zona Arriba, protejata de Unesco, care se intinde pe sute de hectare unde sunt gazduite un numar important de roci si fosile, unele dintre ele fiind vechi de 15 milioane de ani. La cativa km distanta se afla cel mai important centru de golf din regiunea Lisabonei si face parte dintr-un complex de vacanta.